harta judetului Suceava

Reteaua hidrografica codificata a judetului
Suceava insumeaza 3092 km si apartine in
totalitate bazinului hidrografic Siret, datorita
configuratiei generale a reliefului.


judetul_suceava_b0baeb4.jpg

Teritoriul judetului Suceava apartine in intregime bazinului hidrografic al Siretului. Principala apa curgatoare din perimetrul municipiului, Suceava, creeaza in dreptul orasului o albie larga, un culoar de 1,5 km latime, in cea mai mare parte neinundabil, ca urmare a masurilor de indiguire si protejare a intregului spatiu afectat zonei industriale si de agrement. De-a lungul timpului, raul Suceava a suferit deplasari succesive catre S-SV, lasand in partea opusa vechi albii sub forma de terase.
Un rol important atat in evolutia vaii principale, cat si a celor afluente l-au avut procesele geomorfologice de modelare a versantiior. Raul Suceava primeste pe partea dreapta paraiele Scheia si Raul Targului, cu versanti asimetrici, iar pe stanga Mitocu, Bogdana si Paraul Morii. Apele statatoare, sunt, in general, putin raspandite, ele fiind recente creatii artificiale (lacul de acumulare de la Dragomirna, iazurile de la Fetesti, Moara, Bunesti sau Siminicea).
Densitatea retelei hidrografice este de 0,361 km rau/km2 teritoriu, valoare superioara celei medii pe tara.
Raurile de pe teritoriul judetului Suceava sunt Siret, Suceava, Moldova, Bistrita, Somuzu Mare, Dorna. Dintre acestea, raul Dorna este afluent al raului Bistrita, restul fiind afluenti ai raului Siret. Raul Siret are 26,47% din lungimea totala pe teritoriul judetului nostru. Cursurile raurilor Somuzu Mare si Dorna apartin integral judetului Suceava, iar raul Suceava, care izvoraste pe teritoriul judetului Suceava, are confluenta cu raul Siret imediat la iesirea din judet.
Cantitatile cele mai mari de apa sunt transportate de raurile ale caror bazine de alimentare sunt situate in regiunea montana.
Cel mai intins bazin hidrografic este cel al raului Moldova, care dreneaza prin intermediul afluentilor sai peste 33% din suprafata
judetului, dupa care urmeaza Bistrita (cca. 30% din suprafata) si Suceava (26,6%).
Suprafata totala a luciilor de apa din judet este de 5542,63 ha, reprezentand 0,65% din suprafata totala a judetului, din care 5056,622 ha ape curgatoare si 486,008 ha lacuri.
Apele statatoare constau din lacuri antropice amenajate in scopuri complexe: rezerve de apa industriala si potabila, aparare impotriva inundatiilor, piscicultura etc. Cele mai numeroase acumulari antropice sunt cele 6
iazuri piscicole din lungul raului Somuzu Mare. Principalele astfel de acumulari sunt: Dragomirna (alimentat de pr. Dragomirna si
prin pompare din raul Suceava), Bucecea (r. Siret), Rogojesti (r. Siret), Solca (pr. Solcuta).

 

ARTICOLE SIMILARE

NICIUN COMENTARIU

Adaugă Comentariu