O zi pe Somes

Copaci fantomatici trec in viteza pe linga noi, raminind undeva in urma in intunericul si frigul de afara. Este deja octombrie. Motorul masinii toarce cuminte si, in caldura care ma invaluie, gindurile imi zboara ca intotdeauna la pescuit si la saptaminile care au trecut”¦


apus_de_soare_2f8fa0d.jpg

Rapitorii din gropane

Asteptam cu nerabdare prima luna de toamna, care urma sa fie, credeam noi, senzationala. Dupa o vara intreaga, nesfarsita parca, cu un rau crescut si tulbure, tot ceea ce stiam despre pescuitul la rapitori ne-a facut sa speram ca primele zile cu ape scazute si limpezi vor aduce cu ele partide de exceptie. Inca odata (oare pentru a cata oara?) s-a dovedit insa ca, in ceea ce priveste pescuitul si mai ales pestii, cunostintele noastre sunt inca departe de momentul cand vor constitui o stiinta exacta. Avatii, salaii, somnii si clenii pe care ni-i inchipuisem lihniti, dupa o lunga perioada in care vanatoarea ar fi trebuit sa fie cel putin dificila, se pare ca s-au descurcat mult mai bine decat ne-am fi asteptat noi. Asa se face ca sperantele noastre s-au risipit ca un fuior de ceata in caldura amiezii inca de la primele iesiri, in care nicio naluca nu reusea sa impresioneze macar pe unul dintre rapitorii mentionati mai sus. Si nu vorbesc aici de partide cu peste putin sau de dimensiuni nesemnificative, ci de ore si zile intregi in care am incercat tot si in mai toate felurile si in care n-am avut parte nici macar de tresarirea vreunui atac.

Lumina de la capatul tunelului
O saptamana petrecuta in Delta Dunarii, la amabila invitatie a unui prieten, reuseste sa mai aduca o pata de culoare intr-un sezon sumbru si anost, care parea sa anunte una dintre cele mai proaste perioade de pescuit pe raul Somes din ultimii ani.
La intoarcerea acasa, situatia era neschimbata si imagini apocaliptice cu pesti dusi de-a valma la vale de apele mocirloase sau cu poluare incep sa-si faca loc in gandurile noastre. Din nefericire, nici de pe Cris sau Mures vestile nu sunt mult mai bune. Doua zile petrecute pe Tisa, doi tovarasi de suferinta si doi cleni au venit sa ne intareasca convingerea ca, daca acolo sus o fi existand un ocrotitor al pescarilor, cu siguranta are treburi in alta parte….

Ajungem odata cu primele licariri ale zorilor si parcam intr-un capat de sat, in fata unei case. Gazda, un batranel simpatic cu un zambet larg, ne da binete si ca intotdeauna, pana ne pregatim, schimbam cateva vorbe. Despre vreme, despre animale, despre reumatisme… Si la fel ca intotdeauna si cu acelasi zambet larg, latit pe fata blajina, ne petrece cu urari de succes si noroc la pescuit, in timp ce ne indepartam peste pajistea pudrata de primele brume ale toamnei.

Dimineata pe racoare
Temerile si nelinistea cu care ne apropiem mai de fiecare data de rau ne sunt spulberate inca de la prima vedere. Apa este limpede si retrasa, cuminte, la locul ei in albie. Cobor cu grija prin desisul ce imbraca panta abrupta a malului si, ca de obicei, pun un vobler. Este unul dintre multele voblere mesterite cu rabdare si daruite cu mare generozitate de prietenul nostru Sanyi. Probabil ca nu vor castiga niciodata vreun concurs de frumusete, dar cu siguranta fac ceea ce ar trebui sa faca orice vobler: se lanseaza bine si prind peste. Ca sa nu-si dezminta reputatia, dupa cateva lanseuri, am un atac si un avat aproape de kil, amortit de frigul diminetii, care se lasa adus usor pana la picioarele mele.

Cativa pasi mai jos, apele mari au surpat malul, iar in urma lor a ramas un cot adanc, cu apa mica si lina, din care se itesc inca varfurile arbustilor scufundati. Arunc in larg, recuperez, iar in apropierea crengilor las voblerul sa ajunga la suprafata. Dupa doar cateva incercari, odata cu naluca, se ridica din spatele cortinei de ragalii un clean trecut binisor de jumatate de kilogram. Mai am trei-patru metri de fir pana la varful batului, asa ca joc voblerul aproape pe loc, convins ca am fost vazut si ca pestele va pleca. Acesta se repede insa hotarat si apuca viguros una dintre ancore. In apa de o palma, drilul este mai degraba o explozie de stropi de apa si noroi, insa totul se termina repede. Este un clean zdravan de toamna, bine hranit, cu capul mare, corpul scurt si indesat si culori intense. Cateva minute mai tarziu si inca un avat, frate geaman cu primul, se contureaza deja una dintre cele mai bune partide din ultima vreme.

Avati tomnatici
De-abia acum, pentru prima data parca, remarc risipa de culori facuta peste tot in jurul meu de o toamna care si-a intrat pe deplin in drepturi. Soarele straluceste cu putere pe un cer albastru, fara o scama de nor. Doar stolurile de grauri brazdeaza din cand in cand, cu siluetele lor intunecate, un orizont altfel fara pata. Au revenit si cormoranii. In grupuri razlete, survoleaza meandrele raului spre locuri numai de ei stiute. Ii privim cu suspiciune, concurenta lor nefiind tocmai binevenita. La urma urmei, ca pescari, sunt mult mai buni decat noi.

Ajung intr-unul dintre locurile mele preferate. Un trunchi de copac pravalit in apa deviaza curentul, formand in urma lui un gropan adanc, cu apa linistita. Pun un vobler mai mare, plonjant si lansez departe in curent. Recuperez cativa metri si am un atac. Imi pare rau ca l-am ratat abia cand vad la suprafata apei unda facuta de coada pestelui. Dupa nici doua ture de manivela, acesta revine insa si am in sfarsit parte de un dril care se lasa cu ceva tremuraturi la genunchi. Avatul, trecut de doua kilograme, este totusi departe de exuberanta si vigoarea din vara. Schimb cateva twistere, dar nu se mai intampla nimic, asa ca pasesc cu grija la vale pe malul consolidat cu bolovani. Fiecare metru castigat este o mica aventura, iar la fiecare pas o ploaie de frunze si seminte se abate asupra mea. Este greu sa nu admiri tenacitatea unei neinsemnate seminte date in parg in miez de toamna si sa nu fii uimit de locurile ascunse in care poate sa ajunga, odata ce a trecut de gulerul camasii.

Silicoane pe gropane
Raul se transforma intr-un vad lung si aparent monoton, cu apa adanca in fata mea si cu o plaja pe malul opus. Voblerele nu fac nicio isprava, asa ca pun un silicon cu un jig consistent si gasesc destul de repede un gropan adanc si lung de vreo treizeci de metri, undeva in mijlocul albiei. Trecute de cele mai multe ori cu vederea, locurile de felul asta ma atrag intotdeauna ca un magnet. Ma hotarasc sa insist si, in cele din urma, un somn ce bate catre cinci kile imi ofera unul dintre cele mai palpitante driluri ale anului. Este primul somn de anul acesta si unul dintre putinii prinsi la twister. Ii admir gura mare si puternica, spatele gri-marmorat, iar amintirea ultimelor partide ce ne-au adus in pragul disperarii se risipeste ca un fum.

Se apropie orele amiezii, iar frigul diminetii a facut loc unei calduri aproape inabusitoare. Inghesui la repezeala cate haine incap in rucsac si privesc cu interes mormanul de crengi din apropierea malului, la vreo douazeci de metri mai jos. Il incadrez constiincios cu cateva lanseuri, dar nu se intampla nimic. Locul care mi se pare cu adevarat bun, cel din spatele obstacolului pare de neatins din cauza salciilor de pe mal, care-si apleaca ramurile pana pe oglinda apei. Pun un vobler care pluteste bine, arunc tare mai in larg si las curentul apei sa-mi duca naluca in zona care ma intereseaza. Este o manevra care cere timp, dar singura posibila si, oricum, acum am toata rabdarea din lume. La una dintre recuperari, un atac scurt, sec, inconfundabil ma scoate din letargia ce ameninta sa ma cuprinda. Intep si recunosc aproape instantaneu pestele de la capatul firului. Pana cand ajunge la picioarele mele, salaul este deja epuizat, asa ca il scot fara probleme. Ca mai toti salaii de Somes, este robust si puternic, iar inotatoarea dorsala, rupta candva, demult, ii accentueaza aerul agresiv si razboinic.

Cele cateva ore ale dupa-amiezii se scurg pe nesimtite, fara sa se mai intample nimic. Racoarea serii ne ajunge din urma pe drumul de intoarcere, in timp ce soarele apune undeva departe, in josul raului, intr-o mare de lumina portocalie.

0 comments
Profile Status
ACTIVE

NICIUN COMENTARIU

Adaugă Comentariu